Ilie Dumitrescu a numit cel mai tare transfer al Rapidului, după victoria 5-0 cu Farul Constanța! „E câștigul serii”

Ilie Dumitrescu a numit cel mai tare transfer al Rapidului, după victoria 5-0 cu Farul Constanța! „E câștigul serii”
Foto: SPORT PICTURES
  • Publicat:

Rapid a învins categoric Farul, cu 5-0, în ultimul meci din etapa a 13-a a Superligii, iar Ilie Dumitrescu a numit cel mai tare transfer făcut de echipa alb-vișinie.

Autor al unei duble în Rapid – Farul 5-0, Alex Dobre este considerat, de către Ilie Dumitrescu, cel mai bun transfer al lui Dan Șucu.

Care este cel mai tare transfer al Rapidului, în opinia lui Ilie Dumitrescu, după victoria 5-0 cu Farul Constanța

Echipa Rapid a obținut prima victorie pe teren propriu în acest sezon, 5-0 cu Farul Constanța. Ajuns la Rapid la începutul lunii octombrie, Alex Dobre a debutat în meciul cu Farul, fiind trimis în teren în minutul 66, în locul lui Clinton N’Jie, și el aflat la primul meci pentru trupa lui Marius Șumudică.

Dobre a demonstrat că s-a adaptat imediat la Rapid, marcând în minutele 72 și 90+5. Prestația lui l-a determinat pe Ilie Dumitresci să spună că este cel mai bun transfer făcut de Rapid.

„Foarte inspirat cu sistemul ăsta, 3-4-3. Pe mine m-au impresionat benzile, Onea și Borza au făcut un meci foarte bun. Completare foarte bună între mijlocașii centrali. Hromada este o pierdere.

E câștigul serii Dobre, a intrat foarte bine. Petrila are un aport extraordinar pe faza ofensivă. Să ai doi jucători de viteză pe părțile laterale, Petrila și Dobre, susținuți de Borza și de Onea…”, a spus fostul internațional la Digi Sport.

Ilie Dumitrescu este convins că Marius Șumudică va folosi în continuare sistemul 3-4-3, care se poate transforma, pe faza defensivă, într-un 5-4-1.

După această victorie, Rapid a urcat pe locul 10, cu 16 puncte și un golaveraj pozitiv, 17-16. În următoarea etapă de campionat, formația antrenată de Marius Șumudică va juca în deplasare, cu FCSB. Partida are loc pe pe 27 octombrie, de la ora 21:00.

Ulterior, în ultima rundă a turului de campionat al Superligii, Rapid primește replica celor de la FC Hermannstadt, pe 4 noiembrie, de la 21:00.

Are o experiență de 30 de ani în presa sportivă. A debutat în ianuarie 1994, în calitate de colaborator la Sportul românesc, dar semnătura îi apăruse, deja, cu jumătate de an înainte. Era un articol despre fotbalistul lui preferat, brazilianul Romario de Souza Faria, în suplimentul „Fotbal ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Exclusivitate absolută. Dorian Popa i-a predat lui iubi 350.000 de €!
Exclusivitate absolută. Dorian Popa i-a predat lui iubi 350.000 de €!
A dat gol pentru FCSB cu Dinamo, dar tot n-a ”scăpat” de Gigi Becali: mesaj fără menajamente, în direct la TV
A dat gol pentru FCSB cu Dinamo, dar tot n-a ”scăpat” de Gigi Becali: mesaj fără menajamente, în direct la…
Visul „secret” al Deliei Budeanu! A murit cu acest regret! De ce nu și-a putut îndeplini dorința?!
Visul „secret” al Deliei Budeanu! A murit cu acest regret! De ce nu și-a putut îndeplini dorința?!
Dezvăluire neașteptată din interiorul clubului Real Madrid: „Regretă că l-au adus pe Mbappe”
Dezvăluire neașteptată din interiorul clubului Real Madrid: „Regretă că l-au adus pe Mbappe”
Radu Drăguşin, direct la o multiplă câştigătoare de Champions League! Planul gândit de conducerea lui Tottenham
Radu Drăguşin, direct la o multiplă câştigătoare de Champions League! Planul gândit de conducerea lui Tottenham
Andreea Bănică, fără inhibiții la 46 de ani! S-a pozat aproape dezgolită. Fanii, în extaz: „Arăți ca o puștoaică”
Andreea Bănică, fără inhibiții la 46 de ani! S-a pozat aproape dezgolită. Fanii, în extaz: „Arăți ca o puștoaică”
Anunț despre schimbarea orei de la sfârșitul lui octombrie. Decizia care schimbă tot vine din Statele Unite!
Anunț despre schimbarea orei de la sfârșitul lui octombrie. Decizia care schimbă tot vine din Statele Unite!
BREAKING NEWS | Tragedie în familia lui Şut! Tatăl acestuia a murit după derby
BREAKING NEWS | Tragedie în familia lui Şut! Tatăl acestuia a murit după derby
BANCUL ZILEI. Bubulina, văzând privirile lacome pe care preotul le aruncă spre decolteul ei, spune:  Vă place...
BANCUL ZILEI. Bubulina, văzând privirile lacome pe care preotul le aruncă spre decolteul ei, spune: Vă place...
Ce pedeapsă a primit proprietarul unui câine Akita, care a muşcat un copil de faţă
Ce pedeapsă a primit proprietarul unui câine Akita, care a muşcat un copil de faţă
Descoperire ULUITOARE în adâncul oceanului! „Nu știam că există acolo”
Descoperire ULUITOARE în adâncul oceanului! „Nu știam că există acolo”
Lovitura financiară anunţată de milionarul Călin Donca, după eliberarea din arest: Dragii mei, încă o veste bună
Lovitura financiară anunţată de milionarul Călin Donca, după eliberarea din arest: Dragii mei, încă o veste bună
Ce a putut să pățească o româncă într-un aeroport din China. Era urmărită non stop de camerele de supraveghere 😲
Ce a putut să pățească o româncă într-un aeroport din China. Era urmărită non stop de camerele de supraveghere 😲
Plata cu cardul. Este obligatoriu. Legea se aplică peste tot în România
Plata cu cardul. Este obligatoriu. Legea se aplică peste tot în România
„Ajutor, ajutor, lasă-mă!” El este Ștefan, criminalul din Mureș care a înjunghiat mortal în inimă un bătrân! Ultimele strigăte de disperare ale bărbatului au fost auzite de prietenul individului
„Ajutor, ajutor, lasă-mă!” El este Ștefan, criminalul din Mureș care a înjunghiat mortal în inimă un bătrân! Ultimele strigăte de…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Nintendo a dezvăluit un ceaș deșteptător: Cum arată și cât costă Nintendo Sound Clock Alarmo
Nintendo a dezvăluit un ceaș deșteptător: Cum arată și cât costă Nintendo Sound Clock Alarmo
Jaqueline Cristian trece de Viktorija Golubic şi e în turul doi la turneul de tenis de la Guangzhou
Jaqueline Cristian trece de Viktorija Golubic şi e în turul doi la turneul de tenis de la Guangzhou
Circulație GREȘITĂ în sensul giratoriu! Regulile pun în continuare probleme unora dintre șoferi
Circulație GREȘITĂ în sensul giratoriu! Regulile pun în continuare probleme unora dintre șoferi
O femeie a aplicat pentru un loc de muncă și a primit răspuns după aproape 50 de ani. De ce nu a ajuns să practice meseria dorită
O femeie a aplicat pentru un loc de muncă și a primit răspuns după aproape 50 de ani. De ce…
×